930X122 MAIA

chefi

DORIN STAN E CATEGORIC: ,,SOSUL METROROTHEL NU EXISTĂ!’’

Ieri v-am anunțat că Dorin Stan, argeşeanul din oraşul Ştefăneşti care a concurat în emisiunea MasterChef de pe Pro TV, a trecut printr-o nouă dezamăgire. De această dată a participat la un interviu pentru un loc de muncă, însă, după cum susține chiar el, nu a fost acceptat fiindcă nu a ştiut să prepare un sos care poartă numele de ,,metrorothel’’ şi fiindcă are un defect la mână.

Citiți și: APERITIV CU SPANAC ȘI SAVARINE? JURAȚII VOR DECIDE!

După ce s-a documentat Dorin a ajuns la concluzia că acest sos… nu există!

,,M-am edificat! Am căutat pe internet și în cărţile de gastronomie și am sunat ori am întrebat chefii, care mi-au făcut onoarea de a se împrieteni cu mine pe acest cont de socializare şi cărora le mulţumesc mult, iar într-un final am ajuns la concluzia că sosul metrorothel nu există! Ei fac un amalgam din pesto, suc de roşii, piper măcinat grosier şi apă, iar mai apoi îl reduc. Nici chef Gordon Ramsey nu ştia acest lucru, şi are 13 stele Michelin! Ingredientele le-am aflat pe şest de la un ospătar, căruia îi mulţumesc. Acum pot dormi liniştit!’’, spune Dorin Stan pe contul său Facebook. (Foto: Facebook Dorin Stan)

Citiți și: UNA RECE, UNA CALDĂ LA „MASTERCHEF”

HerasMed (555 x 222 px)
eurial 570×90