930×122 POSADA 5

autobuze

Pensionarii: Controlorii de pe autobuze nu amendeaza fetele tinere, le scot la film!

Vineri, la Prefectură, s-a derulat şedinţa Comisiei de dialog social pentru persoanele vârstnice. Propunerea pensionarilor ca subvenţia la bilete să fie majorată a fost declinată de viceprimarul Cornel Ionică, care a explicat că “bugetul este foarte strâmtorat acum şi probabil că şi în perioada următoare, pentru că nu sunt premise pentru încasări mai mari.
A crescut în schimb presiunea pe cheltuieli prin creşterea numărului de persoane asistate, fie pensionate, fie rămase fără slujbă. Mai mult, pe transportul public, nu se poate face mai mult. Numai efortul pe primele patru luni a însemnat aproape opt miliarde lei vechi pe subvenţia pe tichet de călătorie. De doi ani nu mai dăm nici salariaţilor noştri de transport gratuit cu autobuzul. Din păcate, trăim cu toţii presiunile timpurilor. Anul trecut, subvenţia pentru tichetele de călătorii a costat 24 miliarde lei. Pensionarilor şi tuturor cetăţenilor cu vârsta de peste 65 de ani, le vom oferi în continuare 50% reducere. Mai mult nu putem face. 65 de lei costă un abonament lunar pe toate liniile”, a explicat Ionică. 
Alţi pensionari  s-au plâns că nu se simt în siguranţă în autobuz, din cauza panacotarilor şi a grupurilor de ţigănci, care nu se dau înapoi nici de la a agresa chiar şi şoferii. În acest context, ei au solicitat ca şoferii de autobuz să primească staţii prin care, în caz de nevoie, să comunice Poliţiei Comunitare să acţiuneze la prima staţie de pe traseu. Tot pensionarii s-au declarat nemulţumiţi de practicile unora dintre controlori care, deşi amendează doamnele şi domnii, “cu fetele tinere şi mai draguţe, nu numai că nu le amendează, dar coboară cu ele la prima staţie şi merg şi la cinema cu ele”!{loadposition inside}

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90