Donaris 930 x 122

caniculă

AFLĂ CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI!

Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut publică astăzi o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 4 – 17 august, pentru toate regiunile din ţară.

Citiți și: Oficial. Meteorologii au făcut azi un anunț de maxim interes

Conform acesteia, în Muntenia (zonă din care face parte şi judeţul Argeş) vremea va fi călduroasă pe tot parcursul perioadei de prognoză, mai ales în zonele de câmpie, iar în primele două zile (astăzi şi mâine), local va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa între 30 şi 34 de grade Celsius. Temperaturile minime se vor menţine relativ constante la valori medii de 17 – 18 grade Celsius, posibil uşor mai scăzute spre finalul intervalului.

Citiți și: Meteorologii anunță vreme severă. Zonele afectate de fenomenele extreme

Local vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, în zilele de 6 şi 7 august, posibil şi în 12 august, iar în restul intervalului doar trecător va ploua, în special în dealurile subcarpatice.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90