New Profesional Consult 930 x 122

dana grecu

DĂNUŢ DINU O SUSŢINE PE DANA GRECU!

L-a susţinut şi o susţine! Vorbim de comisarul-şef Dănuţ Dinu şi jurnalista Dana Grecu. Dacă în luna februarie aceasta a ales să participe la mitingul de susţinere a poliţistului Dănuţ Dinu, iată că acum Dinu nu rămâne indiferent faţă de problemele de la Antena 3 (sediul fiind pus sub sechestru) unde lucrează jurnalista.

Citiți și: Situație neplăcută în Pitești. Acești oameni trebuie să știe

Dănuţ Dinu o încurajează pe contul său de socializare.

Dana Grecu este o jurnalistă care nu mai are nevoie de prezentare. A fost SINGURA care a venit în iarnă (pe un frig cumplit) la Piteşti să se alăture celor care au militat pentru dreptul la libera exprimare.

Citiți și: Exclusiv: Zara și-a făcut bagajele! Centrul Piteștiului rămâne mai pustiu

Dana, ai prezentat nedreptatea la care eu eram supus, chiar dacă persoane sus-puse au încercat să te determine să nu o faci. Dragă Dana, vreau să îţi spun că TU, personal, ai în mine, comisarul-şef Dănuţ Dinu, un prieten pe viaţă. Orice vei face în viitor, vreau să mergi cu capul sus.

Ai dreptul acesta câştigat prin muncă. Cel mai greu e să câştigi respectul oamenilor. Pe al meu l-ai câştigat şi eu sunt un om al naibii de pretenţios. L-ai câştigat cu prisosinţă. Ca şi pe al multor altora.”, a spus Dănuţ Dinu, cel care a fost nevoit să renunţe la funcţia de purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş din cauza unei postări pe Facebook cu privire la situaţia din piaţa Ceair.

Răspunsul Danei Grecu nu a întârziat să apară. „Mulţumesc, domnule comisar şef!”, a scris, la rândul ei, jurnalista.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90