Un cutremur de pământ a avut loc aseară în zona seismică Vrancea, pe raza județului Buzău.
Institutul Național pentru Fizica Pământului anunță că seismul s-a produs la ora 22:22, la o adâncime de 145 de kilometri. Magnitudinea a fost de 3, 5 grade pe scara Richter.
De la începutul anului și până acum cel mai puternic seism care s-a produs în România rămâne cel înregistrat pe data de 29 martie, tot în zona Vrancea, la ora 21:18, la o adâncime de 134 de kilometri. Cutremurul de atunci a măsurat 5 grade pe scara Richter. (Foto: infp.ro)











