930 x122 grota rece

dracula_fest06

Party la Cetatea Poenari la DraculaFest

Consiliul Judeţean Argeş, cu sprijinul autorităţilor locale din Arefu şi al Obştei Moşnenilor Arefeni, a organizat ediţia a II-a a festivalului DraculaFest, parte a „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”.

dracula_fest14

Vineri, 20 august a.c., de cu seară până târziu în noapte, Cetatea Poenari a prins viaţă, strălucind nu doar prin focuri şi lumini, dar mai ales de la căldura sufletelor celor care au îndurat urcuşul celor 1.480 de trepte şi vântul pătrunzător din vârful muntelui.
dracula_fest17

După ce au fost întâmpinate la poalele muntelui Cetăţuia cu câte o bocceluţă cu merinde, aşa cum arefenii de odinioară l-au întâmpinat pe Vlad Vodă, peste o sută de persoane au participat la un spectacol unic, în care s-au dezvăluit adevăruri privind istoria cetăţii, date neştiute pe care le-au împărtăşit publicului directorul Muzeului Judeţean Argeş, Spiridon Cristocea, şi profesorul de istorie din Arefu, Cezar Bădescu.
dracula_fest_poenari04

Momentele artistice au fost asigurate de dansatorii de la Starfix, adevăraţi demoni aruncători de flăcări iviţi dintre zidurile cetăţii, de ansamblul de solzari din Arefu, care au cântat din solzi de peşte melodii populare la fel de vechi ca şi cetatea şi de actorul Florin Dumitru, recitalul său captivându-i pe toţi cei prezenţi.
dracula_fest_poenari12

Sâmbătă şi duminică, voia bună a cuprins Poiana Măgurea din Arefu, unde mii de oameni s-au adunat să sărbătorească, cu muzică şi dansuri populare, concursuri inedite, dar şi cu mâncare tradiţională – bulz, tochitură şi pastramă – alături de domnitorul Vlad şi de boierul Ionescu. Ansamblurile folclorice Rapsozii Argeşului şi Doina Argeşului, formaţii din Cicăneşti, Lereşti, Arefu, dar şi trupe de dansuri şi muzică moderne au întreţinut atmosfera de sărbătoare din Poiana Măgurea.
dracula_fest_poenari10

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, le-a mulţumit reprezentanţilor Primăriei şi Consiliului local din Arefu pentru sprijinul acordat în organizarea festivalului DraculaFest, acordîndu-le, în semn de preţuire, o diplomă de excelenţă şi o plachetă aniversară, cu prilejul sărbătorii Zilei comunei Arefu.
dracula_fest_poenari11

Târziu, după lăsarea nopţii, dealurile au fost luminate de cele şapte focurile simbolizând familiile de moşneni arefeni care l-au ajutat pe Vlad Ţepeş în momentele de cumpană.
dracula_fest_poenari17

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90