imm 263×587

Ordonanta de Urgenta privind acordarea stimulentelor a fost adoptata de Camera Deputatilor

parlamentari

Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea stimulentelor a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu 209 voturi pentru, 12 împotrivă şi 66 de abţineri.

IMM 930×122
555×222  MAIA

UG 1/2010 conţine unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, şi cuprinde un amendament adus de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) care se referă la includerea stimulentelor în salariul de bază pentru fiecare funcţie publică, pe categorii, clase şi grade profesionale şi pentru fiecare funcţie contractuală.
În Ministerul de Finanţe şi unităţile subordonate politica salarială s-a bazat pe acordarea de stimulente în timp ce salariile au fost păstrate la un nivel minim în raport cu alte instituţii. Neacordarea stimulentelor la Ministerul de Finanţe pe lunile august şi septembrie a provocat un protest spontan al angajaţilor săptămâna trecută. Protestele spontane ale angajaţilor din domeniul finanţelor, nemulţumiţi de reducerile salariale, au paralizat joi administraţia fiscală românească. Ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţeanu a declarat, după vot, că a fost corectat un sistem de salarizare nedrept.

fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587