Eurial 930 x 122

ispa_gunoi04

Servsal va returna Apa Canal 5,33 miliarde lei vechi

Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Servsal” a aprobat achitarea unor cheltuieli către Apă Canal 2000 SA. Este vorba despre aproximativ 533.000 lei (5,33 miliarde lei vechi) pe care societatea piteşteană le-a cheltuit cu realizarea documentaţiei de la începutul programului ISPA- Managementul Deşeurilor Solide în Judeţul Argeş. Mai exact, iniţial, SC Apă Canal a început derularea programului, încă din 2005, însă ca urmare a legislaţiei europene, nu fost nevoită să se retragă, neputând să continue având în vedere că este societate comercială. Iniţial Apă Canal a solicitat 8 miliarde lei vechi, în decontul master planului pe judeţ, a proiectului şi studiilor de fezabilitate, însă CJ Argeş a considerat unele cheltuili neeligibile, astfel că s-a ajuns la cei 5,33 miliarde lei vechi. Suma a fost facturată pe anul 2009. Consiliul Judeţean a răspuns SC Apă Canal că plata va fi transmisă către Servsal, suma urmând să fie plătită eşalonat, din taxa de depozitare şi redevenţa de la operatorul de gunoi. De altfel, conform statutului asociaţiei, toate cheltuielie făcute cu proiectul vor fi decontate în ordinea în care vor fi făcute. O serie de primari s-au temut însă că vor trebui să plătească tot ei, din contribuţiile către asociaţie şi, în ciuda explicaţiilor venite de la directorul executiv al asociaţiei, Gabriel Moiceanu, cinci dintre primari, printre care şi Dumitru Slătineanu (Tigveni) si Dorin Bărbuceanu (Ştefăneşti) s-au abţinut.

Eurial 555 x222
570 X 90 POSADA 3