Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie cu probleme cardiace, renale şi hepatice.
Doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, a declarat, vineri dimineaţă, la ora 8.30, că inima lui Păunescu a încetat să bată la ora 7.15.
” Azi, la ora 7.15, inima maestrulului a încetat să bată şi nu a mai dorit să pornească. Maestrul a plecat dintre noi „, a spus Brădişteanu.
În urmă cu o zi, medicul a spus că starea poetului este „extrem de gravă”, „mai având nişte stopuri” şi că boala lui Adrian Păunescu depăşeşte resursele terapeutice ale unităţii.
Doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, informa, joi dimineaţa, că Adrian Păunescu a trecut cu bine noaptea, starea lui fiind atunci staţionară, iar pacientul era în continuare conectat la aparate pentru susţinerea funcţiilor cardiace şi respiratorii.
Starea acestuia s-a agravat în noaptea de marţi spre miercuri, poetul fiind resuscitat, după ce inima i s-a oprit. După mai multe ore manevre de resuscitare, inima lui Adrian Păunescu a repornit atunci, fiind susţinută şi de aparate prin care este drenat sângele.
Redăm integral poezia semnată Adrian Păunescu, în „31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă «De la un cardiac, cordial»”:
„De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”.
