New Profesional Consult 263×587

Liberalii au „defalcat” imaginea lui Bratianu

bratianu_florica01

Miercuri, a fost comemorat marele om politic liberal Ionel I C Brătianu, la 83 de ani de la trecerea în nefiinţă. Simbol al liberalismului, chiar de aici din Argeş, Ionel Brătianu ar fi avut o reacţie dură dacă ar fi trăit în ziua de graţie 24 noiembrie 2010.

IMM 930×122
555×222 grota rece

Liberalii s-au chinuit, din păcate fiecare în parte, să comemoreze memoria celui despre care Contele de Saint-Aulaire spunea că „Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani, era unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât „cei trei mari”: Wilson, Lloyd George, Clemenceau”.

bratianu_florica05
Pe de o parte, un fost liberal Adrian Cioroianu, şi un fost lider liberal, Adrian Miuţescu, care au organizat un simpozion la Vila Florica. De cealaltă parte, un alt „simpozion” a fost organizat la organizaţia municipală din Piteşti, într-o conferinţa de presă. Două lecţii, despre acelaşi om,
aceleaşi principii, aceeaşi istorie.  Slujba de la Vila Florica a fost singurul moment în care liberalii s-au reunit: Adrian Miuţescu, Ion Popa, Radu Perianu, primari si consilieri judeteni.

Actiune privata
Simpozionul de la Vila Florica a fost catalogat de către liberalii argeşeni drept o „acţiune privată”, o parte dintre ei participând însă, inclusiv Ion Popa. „În fiecare an, pe 24 noiembrie, liberalii îl comemorează pe Ionel Brătianu. O vastă personalitate, pentru politică, dar şi pentru viaţa României şi nu numai. Ionel Brătianu face parte din patrimoniul mondial. Am făcut o slujbă de comemorare la biserica Florica, un gest făcut cu smerenie, exact aşa cum trebuie să facă liberalii. Sigur că oricine este liber să-l comemoreze pe Ionel Brătianu. Pentru noi este o mare bucurie că sunt şi alţi oameni care şi-aduc aminte de ce a însemnat Ionel Brătianu pentru români. Un lucru este foarte important, pentru noi liberalii, că Ionel Brătianu, după ce este român,
este liberal, şi faptul ca există acum PNL, aşa cum a fost făcut de Brătieni, fără alte consoane, vocale sau liniuţe şi punctuleţe. Totul i se datorează şi marii personalităţi a lui Ionel Brătianu. Istoria ne ţine încă în viaţă şi facem şi noi istorie la rândul nostru. Ne-am dori să facem istorie aşa cum au făcut Brătienii, dar mai depinde şi de timpuri. Nu comentez ce fac alţii, sunt
chestiuni private, este problema lor. Liberalii fac ce au făcut în fiecare an: îl comemorează cu decenţă pe Ionel Brătianu. Că îşi aduc aminte şi alţii de Brătianu, că îl onorează, pentru noi este o mare bucurie. La simpozion am primit o invitaţie, am mers la el, este un lucru bun că un fost liberal, Adrian Cioroianu a organizat un astfel de eveniment”, a precizat liderul liberalilor
argeşeni.

Sa va vorbim despre Bratieni…
Simultan cu simpozionul s-a derulat conferinta de presă de la municipiu, susţinuta de liderul Radu Perianu, împreună cu profesorii de istorie Paul Didiţă şi Cătălin Drăghici. Poate nu ar fi de prisos să menţionăm şi faptul că istoricii aduşi de la Bucureşti şi de prin alte părţi ale ţării au făcut, pentru prima data în viaţă lor, un tur al Vilei Florica. O istorie povestită despre Brătianu de oameni care nu cunosc viata care încă poartă amprentele familiei Brătienilor…
Documente unicat aduse de Bulei
Dincolo de toate acestea, profesorul Bulei a adus la Florica o serie de documente încă nepublicate, legate de moartea tatălui lui Ionel Brătianu, Ion Brătianu, un veritabil jurnal al ultimelor zile şi clipe din viaţa acestuia, consemnat de Sabina Cantacuzino. Tot Bulei a citit şi câteva poezii, stângace, din punct de vedere literar, dar care, vorba profesorului, istoric pot fi
privite ca şi mărturii, ale lui Ionel Brătianu. La simpozion, au fost prezenţi şi directorul Filarmonicii, Jean Dumitraşcu, directorul Muzeului Goleşti, Filofteia Pally şi directorul Bibliotecii Judeţene, Octavian Sachelarie. „Suntem într-un loc al istoriei şi memoriei Româneşti.
Ne-am gândit, deşi nu este o cifră rotundă, la o comemorare a lui Ionel I C Brătianu, am propus o rememorare a unuia dintre cele mai mari personalităţi ale politicii româneşti”, a explicat raţiunea simpozionului, Cioroianu. Profesori din trei centre universitare- Ion Bulei, Sorin Damean, Constanţiu Dinulescu, Florin Olteanu, Octavian Gruioniu au vorbit despre viaţa şi activitatea
liberalului. 
Daca a fost o batalie mediatica sau doar proasta organizare, poate, pana la urma mai putin conteaza, pentru ca Ionel I C Brătianu merita cu siguranţă un eveniment curat, profesionist şi…elegant.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 263×587