930 x122 grota rece

salvamontcota2000_066

Risc mare de avalansa in muntii din Arges

Echipa Salvamont Argeş anunţă că nivelul de risc de avalanşă în munţii Făgăraş la peste 1.800 de metri (zona de climat subpolar) este de gradul 4, risc mare. În zona Bâlea Lac – Refugiul Cota 2000, stratul de zăpadă măsoară 72 cm, din care peste 40 cm zăpadă proaspătă, pulver.

Cu toate acestea, în anumite zone, vântul a creat depozite de acumulare, unde, punctual, riscul este mai mare decât cel general afişat. Sub altitudinea de 1.800 de metri, riscul de avalanşă este foarte redus, fiind prezent doar pe acumulările din vâlcelele abrupte, dar trebuie avut în vedere ca vântul a viscolit zăpada, depozitând-o şi în zonele joase, unde, punctual, riscul este mai mare. Având în vedere condiţiile date, traseul principal de creastă, precum şi toate traseele turistice care acced în creasta masivului Făgăraş, indiferent de altitudine, sunt închise. Rămân deschise doar traseele de pe muchiile secundare sudice, din masivul Iezer-Păpuşa, Ghiţu şi Leaota.
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zone apropiate de golul alpin este să nu încerce să urce în zonele nerecomandate şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la numărul de telefon 0SALVAMONT.

555×222 grota rece
570×90 MAIA