Dacă cea mai importantă sursă de venituri pentru jumătate din români este salariul. După ce populaţia din mediul urban cumpără mâncare şi haine, utilizând în medie circa 41% din venituri, plăteşte taxe şi impozite locale, se constată faptul că cetăţeanul rămân cu foarte puţin bani, aproape 10%, pentru eventualele investiţii casnice sau economii.
Prin publicarea Ordonanţei de Urgenţă 117 din 30 decembrie 2010 care modifică Legea 571 din 2003 privind Codul Fiscal – pentru a câta oară – se întrezăreşte o facilitare, ce m-a determinat în condiţiile actuale să o semnalez, degrabă.
Demersuri necesare
După cum se ştie. Plafonul stabilit de legiuitor până la care persoanele impozabile, fie fizice sau juridice române sau nerezidente ce îşi desfăşoară activităţii economice pe teritoriul ţării noastre. Sunt scutite de a se înregistra în categoria plătitorilor de taxă, până la nivelul echivalentului sumei de 35.000 euro, calculat la cursul de schimb de la data aderării României la UE şi anume 3,3817 lei pentru un euro, mai precis a valori de 118.360 lei.
Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă, se constituie din valoarea totoală a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii, care ar fi taxate dacă nu ar fi desfăşurat de o mică întreprindere.
Entităţile descrise, care în cursul anului trecut nu au de depăşit baremul menţionat, pot solicita până la data de 20 ianuarie ac., scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.
Anularea calităţii de plătitor se va face din prima zi a lunii februarie ac., cu condiţia să fi trecut doi ani calendaristici de la data la care a solicitat să fie înscris în această categorie.
Până la acest demers, persoanele impozabile le revine obligaţia depuneri decontului specific până la data de 25 februarie ac., pentru operaţiunile desfăşurate în România în luna ianuarie ac. şi plata taxei, dacă este cazul.
În ultimul decont, persoanele impozabile au obligaţia să evidenţieze valoarea realizată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă. Cum ar fi de exemplu, bunurile mobile aflate în stoc şi serviciile neutilizate la data de 31 ianuarie ac., constatate pe bază de inventar. Care sunt purtătoare de taxă ce a fost dedusă la un moment dat iar acum trebuie să fie trecută cu semnul minus ca taxă nedeductibilă.
Astfel, contribuabilii persoane juridice vor depune formularul „Declaraţie de înregistrare fiscală….”, codul 010, persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente şi profesii liberale, pe cel cu codul 070, iar persoanele fizice române care realizează o activitate economică în sfera taxei, pe cel cu codul 020.
Totodată, cu ocazia depuneri acestor imprimate, vor trebui să depună la organul fiscal teritorial şi certificatul de înregistare în scopuri de TVA, în original.
Persoanele impozabile care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă, dar intenţionează să efectueze pe viitor achiziţii intracomunitare, sub forma importului de bunuri şi servicii din statele membre UE. Au obligaţia de a solicita înregistrarea în scopul de taxă doar pentru acest tip de activitate valabilă pentru o perioadă de 2 ani.
Susţinem totuşi reducerea TVA-ului pentru produse agroalimentare, cu dublul impact, de dezvoltare a comerţului rural, cât şi al majorări puteri de cumpărare al actorului urban. Aspect ce se întâmplă în aproape toate statele membre UE. Ce pot genera o creştere a veniturilor fiscale pe fondul micşorări economiei subterane, care a luat o proporţie alarmantă. Acest fapt este probat şi de veniturile bugetare realizate de ANAF în luna decembrie 2010, ce au crescut cu 25,64% faţă de aceiaşi perioadă a anului 2009.
Viorel Crăciuneanu
craciuneanu2002@yahoo.co.uk









