Kaia 930 x 120

florea_costache

Florea Costache va fi inhumat marti

Conducerea Consiliului Judeţean Argeş este în doliu după ce, sâmbătă, 15 ianuarie, la ora 00,30, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş Florea Costache a încetat din viaţă, la Spitalul Floreasca Bucureşti, în urma unei afecţiuni hepatice.

 

Florea Costache şi-a legat numele de tot ce înseamnă administraţie publică judeţeană, fiind primul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, în perioada 1992-1996, şi vicepreşedinte al C.J. Argeş pe durata a patru mandate, din anul 1996 până în prezent. S-a născut în data de 18.07.1954, în comuna Izvoru, judeţul Argeş, a urmat Liceul Nicolae Bălcescu Piteşti, Facultatea de Energetică Timişoară – absolvită în anul 1979 ca şef de promoţie, având studii postuniversitare în domeniul energetic.

 

Spirit pragmatic, riguros, cu o experienţă profesională bogată, Florea Costache s-a identificat cu imaginea Consiliului Judeţean Argeş, fiind o personalitate respectată a judeţului Argeş, atât în administraţia publică, unde şi-a contribuţia la dezvoltarea judeţului prin implementarea a numeroase proiecte de infrastructură şi educaţie, social şi cultural.

Conducerea Consiliului Judeţean Argeş îşi exprimă cele mai profunde condoleanţe şi este alături de familia îndoliată în aceste momente de adâncă tristeţe şi nemărginită durere.

Trupul neinsufletit al lui Florea Costache a ajuns la Serviciul de Medicină Legală Argeş, iar in curand va fi mutat la capela bisericii Mavbrodolu. Slujba de înmormântare va avea loc marţi şi va fi oficiată, cel mai probabil, de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, la cimitirul Sf. Gheorghe.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 POSADA 3