Megaoferta de doi bani

Un fost coleg al ziarului nostru a obţinut la sfârşitul anul trecut, la târgul de carte „Gaudeamus”, premiul pentru cel mai bun roman poliţist. Denis Grigorescu (fost Meraru) – o combinaţie de gazetar (provocat de bunele şi relele cotidiene) şi de artist (impresionat de tot ce-l înconjoară) – are acum timp destul să scrie cărţi, mai ales că tăvălugul concedierilor colective a trecut şi pe la Oficiul pentru Cadastru, eliminându-l din schemă.

Şi totuşi, scrisul de romane nu ţine de foame, aşa că tânărul Denis, fără o sursă stabilă de existenţă, şi-a căutat şi altceva de lucru. O agenţie de publicitate din Piteşti îi făcea cu ochiul şi el i-a bătut la uşă, mai ales că, în afară de jurnalism şi literatură, de mic i-a plăcut să se joace cu slogane şi idei de reclame. Ca să nu mai vorbim că are o minte „brici”, e licenţiat, ştie vreo patru limbi străine şi e umblat prin lume. Aşa că şi-a depus CV-ul, plus un portofoliu de articole reprezentative, ba chiar a luat parte şi la un aşa-zis interviu luat de un „account director”, bâjbâit şi bâlbâit, departe de ce îşi imagina el despre ceea ce se numeşte recrutare.

În fine, i s-a spus că angajarea nu se face peste noapte. A fost pus la teste – să scrie un articol, un comunicat de presă, un editorial, să facă un proiect de strategie PR – pe care le-a trecut pe rând şi la termen. Apoi a venit culmea… distracţiei. „Account directorul” i-a spus că are potenţial, dar că e nevoie ca el să lucreze trei luni de probă, cu un salariu de 600 lei pe lună, şi, în caz că va confirma, va urma o angajare de trei luni, apoi un contract de un an, apoi, dacă va mai fi un „apoi”… Deci, după un an şi şase luni de probe, s-ar putea să… ar fi o şansă pentru…

Fostul nostru coleg a refuzat „megaoferta”. Nu s-a gândit neapărat la faptul că în Codul Muncii perioada de probă este reglementată la maximum 45 de zile calendaristice. I-a trecut prin cap că mai repede – deci încă la tinereţe – se poate angaja la Microsoft, la Google sau – de ce nu? – la NATO, decât la o firmă de publicitate din Piteşti, care se vrea „ditamai”, dar la mentalitate e… vai!

Cu o altă ocazie vă voi vorbi şi despre mentalitatea unor directori de vânzări din Piteşti. În goana lor după profituri imediate, îşi reped, îşi gonesc practic clienţii, care, dintr-un motiv sau altul, nu ştiu să ceară un produs aşa cum scrie la carte.

Unii spun că şi d-aia merge ţara asta aşa cum merge, mai mult înapoi decât înainte. Din cauza acestor „account director” sau „sales director” de care sunt pline firmele de doi bani. De acord cu acest punct de vedere.