Potrivit unei cercetări semnate Durex, nu mai puţin de patru din 10 tineri români (40,3%) cred în mod eronat că pot contracta o boală cu transmitere sexuală de pe scaunul toaletei. Această statistică ne plasează pe locul 2 după Turcia (44,4%).
Totuşi, adolescenţii noştri sunt puţin mai informaţi în ceea ce priveşte percepţia asupra riscului contractării unei BTS. În România, doar 19,1% dintre ţinerii intervievaţi cred că riscul de a contracta o astfel de boală este mic sau nu există – comparativ cu 37,5% în Slovenia, 50% în Germania şi 70,3% în Belgia.
La întrebarea dacă ar utiliza un prezervativ pentru o partidă de sex cu un nou partener, 3,4% dintre români au declarat că nu, această cifră fiind a treia în Europa, după Turcia (14,4%) şi Polonia (3,5%). Studiul mai arată că, în general, ţările din Europa de Vest au înregistrat scoruri mai ridicate în ceea ce priveşte cunoştinţele, atitudinile şi practicile în materie de sex, comparativ cu ţările din Europa de est, infomează csid.ro.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
