930X122 MAIA

aurelian temișan

O ELEVĂ DIN ARGEȘ A FILMAT CU AURELIAN TEMIŞAN ȘI MONICA DAVIDESCU

Ioana Maria Crasan, eleva de la Liceul Teoretic ,,Ion Mihalache’’ din orașul argeșean Topoloveni pe care v-am prezentat-o la începutul acestui an, se află până pe 4 septembrie la mare, în Vama Veche, pentru o experiență cinematografică deosebită. Ea joacă într-un film destinat tinerilor, alături și de câteva vedete.

Citiți și: TÂNĂRA DIN ARGEȘ CARE A FILMAT CU AURELIAN TEMIȘAN: „ÎMI VA FI DOR!”

,,Filmul în care joc se numește Vacanța. Este o poveste pentru tineri și despre greșelile pe care le fac tinerii. Noi vrem să creionăm, de fapt, cât de frumoasă, dar şi cât de periculoasă este viața de adolescent. Eu interpretez rolul unei vamaioate care are o gașcă de prieteni…

Am avut ocazia să cunosc şi să joc alături de oameni modeşti, talentaţi şi cu bun simţ, de la care am învăţat multe. Printre ei se numără Aurelian Temişan, Monica Davidescu şi Tudorel Filimon.

Nu am filmat zilnic pentru că sunt diferite scene care se vor îmbina, însă la o scenă stăteam minim 6 ore. Pe lângă filmări am avut şi workshop-uri de actorie şi coregrafie. Filmările au loc pe plajă, în Vama Veche, şi în clubul D’or.’’, spune Ioana. Așteptăm cu interes apariția filmului.

Amintim că argeșeanca Ioana Maria Crasan a ajuns să aibă această experiență cinematografică după ce a fost selectată în urma unui casting.

Mai multe detalii, în articolul următor: http://epitesti.ro/caleidoscop/cinema/o-argeseanca-va-juca-intr-un-film/. (Foto: Facebook Ioana Maria Crasan)

Kaia 555×222
570×90 MAIA