930X122 MAIA

lix

Batalia pentru votul preventiv

În Argeş, campania electorală pentru alegerile din 2012 a izbucnit violent odată cu arestarea preventivă a liderului PSD, Constantin Nicolescu. Unii se vor fi întrebat, probabil, de ce s-a radicalizat bătălia atât de devreme, cu mai bine de un an înainte. Răspunsul nu e greu de dat pentru cine analizează situaţia politică post decembristă din judeţ.

Miza a fost şi este una importantă: puterea locală. În Argeş, de la revoluţie încoace, Consiliul Judeţean şi cel puţin două treimi dintre Primării au fost ale PSD. Judeţul este considerat din acest motiv unul roşu, iar ca să mai dilueze această culoare, s-o aducă mai spre portocaliu, PDL-iştii au nevoie, bănuiesc, s-o ia mai din timp cu radicalizarea unor metode de luptă.

În opinia mea, arestarea preventivă – nu numai a preşedintelui Consiliului Judeţean, ci a oricărui om căruia nu i-a fost dovedită vinovăţia – poate fi o metodă politică de luptă. Una mârşavă, abuzivă, dar metodă. Folosită de-a lungul istoriei, mai ales în timpul dictaturilor. Aş vrea să cred că la Argeş nu s-a procedat în acest mod în cazul Nicolescu, după cum aş vrea să cred că drumul în România nu se îndreaptă către un regim totalitar.

O altă metodă de luptă ar putea fi intimidarea. Prin presă deja ni se furnizează exemple de genul „Cine urmează după Nicolescu?”, sau „Pendiuc va ceda. Lucrează băieţii la dosarele lui”, sau, în fine, „A venit timpul ca PDL să muşte din Primării”. Mi-ar plăcea să cred că nu se întâmplă aşa ceva, că „băieţii” lucrează la ce au ei de lucrat fără să li se facă o listă şi că ziariştii scriu pe baza unor dovezi, nu a unor… sinecuri politice.

În fine, lipsa de bun simţ (sau – dacă vreţi – jigodismul, „neamprostia”) poate constitui o armă politică, dar cu două tăişuri. Cred că toţi cei care jubilează acum la suferinţa lui Constantin Nicolescu, aflat pe un pat de spital, după o grea intervenţie chirurgicală pe cord deschis, nu sunt decât nişte maimuţe, care pot câştiga cel mult supremaţia pe o cracă de copac, nicidecum o luptă politică.

Revin la miza pusă în joc. Nu ştiu dacă folosind astfel de metode mai poţi câştiga astăzi puterea. Nu ştiu dacă arestul preventiv poate aduce şi… votul preventiv al populaţiei umilite de tăieri de pensii şi de salarii. Nu ştiu dacă în afară de scandaluri şi, mai târziu, nişte pachete cu alimente sau cu vorbe goale, ni se mai oferă ceva.

Cât priveşte strict judeţul Argeş, eu, unul, sunt din nou îngrijorat. Pentru că, indiferent de taberele angrenate în bătălia electorală, cu câteva excepţii, oferta politică e subţire rău de tot.

Eurial 555 x222
570×90 MAIA