Eurial 263×587

Au actionat comunist in cazul lui Nicolescu

diaconu05

Senatorul Mircea Diaconu compara modul în care DNA a acţionat în cazul dosarului lui Constantin Nicolescu cu metodele comuniştilor, care veneau cu maşina în toiul nopţii, luau un duşman al poporului şi nu se ştie când îl mai aduceau şi dacă îl mai aduceau.

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Diaconu crede că scopul acestui dosar este „de a lovi într-un stâlp important al PSD” şi de a transmite mesajul că „lumea trebuie să stea în banca ei”. „Eram aproape de clasa I când veneau şi luau partizanii din munţi în anii 50. Faptul că se folosesc aceste metode în secolul acesta şi pentru o asemenea cauză înseamnă că este o formă de presiune, de violenţă juridică, cu o altă ţintă decât dreptatea. Ţinta este impresionarea, timorarea celorlalţi. Ţinta este impresionarea, timorarea celorlalţi.

Efectele sunt deja clare şi vizibile, ceilalţi trebuie să stea în banca lor. La Câmpulung, unde primarul nostru este chemat în aceeaşi cauză- sperăm că nu vor folosi acelaşi sistem- trebuie să dea răspunsuri, fără discuţie, mă rog. Dar deja, toată lumea din primărie a luat mâinile de pe proiecte. Despre proiecte este vorba. De fonduri europene vorbim.

Unde e mita la fondurile europene, unde e corupţia la fondurile europene, controlate de europeni? Păi de aia nici nu prea accesăm fonduri europene, pentru că nu poţi să iei din bani! De aia puterea actuală este slabă rău de tot la capitolul ăsta, pentru că nu merge cu…bani. Cu mita! Nu ţine! Sunt controlate de ăia încontinuu. Acuzele care sunt aduse primarilor sunt o aberaţie.

Cei de la PDL vor să sperie, cred eu, duşmanul politic, să facă o vacantare zonală, pentru că aici stă foarte bine PSD. Fără discuţie, Nicolescu este un stâlp al PSD. A fost un atac la stâlp, cred. Pentru că, dacă vinovăţiile alea sunt, pentru că nu noi hotărâm, nici maşina care vine noaptea sau dimineaţa peste tine acasă, ci instanţa.

Încep şi eu să cred că este un nou Experiment Piteşti! Justificarea primului complet, care a 29 de zile, este de tip să-l ferim de oprobiul public. Asta însemna că tot Piteştiul urma să-l linşeze pe Nicolescu şi, ca să nu-l linşeze pe Nicolescu, au vrut să-l bage la puşcărie să stea la siguranţă. Păi nu suntem nebuni? Mi-e greu să cred că e ceva de domeniul normalului în acest secol. Justificarea este penibilă şi nu ţine cont de lege, pentru că aceste justificări ţin cont de nişte articole. Justiţia trebuie să fie oarbă la Justiţia Publică”, a precizat Mircea Diaconu.

570×90 LA COCOS
263×587-2 Grota Rece