Scriam ieri despre metodele de luptă murdare folosite pentru câştigarea cu orice preţ a puterii politice. Cele mai des uzitate sunt arestările preventive (afectaţi de aceste măsuri au fost Dinu Patriciu, Gheorghe Becali, Antonie Solomon, Sorin Ovidiu Vântu şi Constantin Nicolescu) şi intimidările (de genul „vezi că tu urmezi dacă nu treci în partidul nostru, sau dacă nu te dai pe brazdă”).
Bătălia politică îmbracă, însă, şi alte forme când este vorba despre mize uriaşe, cum este câştigarea ciolanului (a primăriilor, consiliilor judeţene, a sferelor de influenţă etc).
Uite, spre exemplu, să zicem că un partid politic organizează o manifestaţie, un protest faţă de o măsură revoltătoare, un pichet, sau, mă rog, cum vreţi să denumiţi o adunare a unor oameni nemulţumiţi de ceva anume. Ce poate face în situaţia asta principalul adversar, partidul care simte ca va pierde puncte dintr-o astfel de… agitaţie? Recurge la contraofensivă.
Liderul acestei formaţiuni organizează o manifestaţie similară sau, dacă vreţi, o contramanifestaţie. Cu cine? Bună întrebare! Dacă nu are oameni, fiindcă partidul poate fi unul dintre cele mici (umflate doar de propagandă), liderul convoacă doi-trei primari de-ai lui şi îi pune să adune „masele de manevră” (oameni buni în astfel de situaţii, fără mamă, fără tată, care se pot arunca în luptă nu atât din convingere doctrinară, cât financiară, sau convinşi cu o seară înainte la o cârciumă). Aceste „mase” pot, la o adică, la un semn, să facă provocări, să dea cu bâtele, să calce totul în picioare, şefu’ să trăiască şi numai noi să nu murim… (Orice asemănare cu cele petrecute recent la Piteşti poate că nu e pur întâmplătoare).
Un alt exemplu, cules chiar din folclorul scrutinelor care s-au lăsat cu ceva scandaluri, este furtul voturilor la urne. Legenda spune că, la închiderea zilei de alegeri, la ora 21, să zicem, în unele secţii e o adevărată bătălie pe buletinele de vot neutilizate. Uneori şi prin… negociere directă, alteori prin subtilizare, unii dintre membrii comisiilor de vot se-apucă şi ştampilează buletinele, conform intereselor partidelor din care fac parte. Bineînţeles că acţiunea este dublată şi de completarea tabelelor cu alegători, care n-au venit la urne, dar, iată, se cheamă că au votat…
Credeţi că mai verifică cineva ulterior aceste liste? Adică să-l ia pe fiecare în parte şi să-l întrebe dacă a votat sau nu? Ei, aş! Pe dumneavoastră, stimaţi cititori-alegători, v-a întrebat vreodată cineva ceva?
Şi uite aşa se câştigă alegerile. Şi uite aşa ajung unii, peste noapte, primari, parlamentari şi chiar şefi de stat. Se spune mereu, cu ironie, că important nu e cine votează, ci cel care numără voturile. V-aţi gândit vreodată cât adevăr poate fi în aceste vorbe?






