Eurial 930 x 122

lix

Circ avem. Hai şi cu pâinea!

Cazul Nicolescu încă se vinde bine în presa din judeţ. Chiar dacă liderul PSD Argeş nu mai este în prim planul evenimentelor, ceea ce i s-a întâmplat recent (arestare, infarct, operaţie pe cord deschis, eliberare) a polarizat patimi nebănuite, a dus la opinii şi gesturi extreme, a generat ură.

Presa, în marea ei majoritate, de fapt, cam toată opinia publică (uşor influenţabilă de ceea ce se scrie sau se vorbeşte la televizor), s-a poziţionat „pro” sau „contra”… Destul de rar întâlneşti o cale de mijloc! De aici am şi tras o primă concluzie: că maşinăria de propagandă politică şi, deci, de manipulare funcţionează din plin.

Exemplificări. Când se scrie acum despre Constantin Nicolescu (de la PSD), inevitabil este adus în discuţie Mircea Andrei (de la PDL). Despre acesta din urmă ni se… îndeasă prin canale media tot felul de însuşiri şi de „isprăvi”. Ba că a regizat arestarea adversarului său politic principal, tocmai pentru a-şi netezi calea către conducerea Consiliului Judeţean. Ba că a organizat contraofensiva de la sediul PDL Argeş, punându-şi doi primari să tocmească ţigani bătăuşi ca să apere… n-am înţeles ce la acel partid. Ba că tot el a ordonat audierile recente ale câtorva primari, cu scopul (bănuit) de a-i intimida, de a le frânge rezistenţa de pesedişti de-ai lui Nicolescu, care, mama lor de „roşii”, sunt prea mulţi. Ba că îi rade pe unii, ba că îi promovează pe alţii, ba că vrea să-l schimbe pe nu ştiu ce director, ba chiar şi pe prefect. Ba că ar fi vrut să spele nişte bani, ba că ar face afaceri cu nişte mafioţi. Ba că i-ar cam place să stea prin cârciumi alături de tovarăşii de partid şi de amicul „Johny Walker”. Ba că e bolnav, ba că e închipuit din motive bahice, ba că e sus, ba că e jos…

Pe acest lider PDL l-am văzut de câteva ori la televizor. Vorbeşte cursiv, dă impresia că e activ, că e viu, că ştie bine ce vrea. Un lucru mi se pare însă notabil: că lui pare să-i convină aura asta de… Gică Forţă, de cappo di tutti cappi, de Kill Bill al politicii locale (ca să cităm dintr-un clasic, mai bine zis dintr-o… clasică din Parlament), din moment ce nu are o replică pe măsură. Sau poate că lucrează serios să-şi construiască o astfel de imagine. De ce am această părere? Fiindcă, altfel, e greu de crezut că un politician e în stare, într-un timp aşa de scurt, să facă atâtea lucruri fie bune, fie rele, depinde din ce unghi sau de la ce partid priveşti situaţia.

În fine, nu e treaba mea să mă amestec în strategia de campanie electorală a lui Mircea Andrei. Vreau, totuşi, să spun că aşteptările argeşenilor de la domnul senator şi lider de partid aflat la putere sunt legate nu doar de această continuă „cârâială” prin presă, ci şi de lucruri mai concrete, de nişte programe sau de nişte legi – să zicem – mai… omeneşti inclusiv pentru firme, de sprijin pentru o infrastructură mai bună, de apropierea unor investiţii către judeţul nostru şi aşa mai departe. Adicătelea, omului, ca să te voteze, trebuie să-i dai şi pâine, nu numai circ…

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90