HerasMed (930 x 122 px)

casa casatoriilor

INVESTIŢIE PENTRU NOUA CASĂ A CĂSĂTORIILOR DIN PITEŞTI

Consiliul Local al municipiului Piteşti a aprobat alocarea a 650.000 de lei, inclusiv TVA, pentru o serie de noi investiţii la noua Casă a Căsătoriilor din oraş.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Cu aceşti bani vor fi făcute lucrări de reabilitare a faţadei clădirii care este monument de patrimoniu, repararea acoperişului, amenajarea unui gard pentru împrejmuire, plantarea de gard viu de jur împrejurul clădirii, montarea unei instalaţii de sonorizare şi o centrală telefonică.

Noile investiţii urmează celor de cumpărare a imobilului (Consiliul Local a plătit peste 400.000 de euro Camerei de Comerţ şi Industrie pentru acesta), dar şi de amenajări interioare şi a spaţiului pentru arhivă.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

Noua Casă a Căsătoriilor va funcţiona (încă nu a fost dat un termen de inaugurare) într-un imobil situat lângă Primărie şi lângă viitorul Centru Cultural Multifuncţional. Clădirea – în care la un moment dat a funcționat un corp al Liceului de Artă „Dinu Lipatti” – a fost retrocedată Camerei de Comerţ, care, până a o vinde municipalităţii, a închiriat-o la diverşi oameni de afaceri, care au amenajat aici restaurante.

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90