Mircea Andrei, senator de Dambovita si sef interimar al PDL Arges, sustine ca stie cine sunt membrii uneia dintre echipele de detectivi particulari care s-ar afla pe urmele sale. Senatorul, fost procuror, le atrage atentia acestora ca ii asteapta surprize foarte neplacute in perioada care urmeaza.
In ultima vreme, in presa din Arges au aparut informatii conform carora senatorul Mircea Andrei ar avea “coada”. Nu un echipaj, ci mai multe de detectivi particulari ar fi pe urmele senatorului pentru a afla tot ce face acesta. Andrei a spus joi, 24 februarie, ca stie cine sunt membrii uneia dintre echipe, precizand ca este vorba de o firma din Pitesti.
In ceea ce priveste celelalte echipe de detectivi, Andrei a spus ca ar fi din Bucuresti si ca va afla cat de curand cine sunt. Senatorul are insa un mesaj pentru urmaritorii sai.
“Vor sa ma compromita, ma gandesc sa le fac o glumita ca nu cumva sa nu ii mai plateasca cei care i-au pus pe urmele mele. Stiu ca sunt filat, stiu cine sunt si stiu si cine ii plateste. Candva, foarte curand, vor avea o discutie cu mine.
Si asta deoarece pentru a urmari, pentru a supraveghea un parlamentar, asa cum este cazul meu, iti trebuie niste conditii speciale. Nu se poate face asa ceva oricum. Sunt parlamentar si acele conditii speciale trebuie indeplinite”, a spus Mircea Andrei.
Fara sa ofere alte amanunte, senatorul care pe 26 martie va candida, probabil, de unul singur la sefia PDL Arges, a lasat sa se inteleaga ca in spatele filajului s-ar afla PSD.





