Dupa ce a fost mazilit de la conducereal PDL Argeş, deputatul Cristian Boureanu i-a atacat dur pe „intelectualii care au făcut carieră în PDL prin derogări de la statut”.
Vicepreşedintele Cristian Boureanu a avut un schimb dur de replici cu aşa-numiţii reformişti din PDL, la şedinţa Biroului Permanent Naţional de ieri. Propunerea grupului Monica Macovei – Cristian Preda – Sever Voinescu de a modifica statutul PDL, astfel încât persoanele pentru care s-a cerut trimiterea în judecată să fie suspendate din partid l-a scos din minţi pe Boureanu care, conform presei centrale, l-a catalogat pe Voinescu „tâmpit şi nesimţit”.
Boureanu a negat că i s-a adresat direct colegului său de partid şi spune că n-a făcut nicio referire directă la vreo persoană. „Am vorbit în general despre oameni care îşi fac campanie călcând orice principii în picioare, despre lipsa de coloană vertebrală şi despre intelectuali care, pe de o parte, vorbesc despre principii şi, pe de alta, au făcut carieră în PDL numai prin derogări de la statut”, a declarat Boureanu. „Sunt un susţinător al competiţiei deschise în partid, dar mi-e greu să suport dublul limbaj în politică. Am văzut că dl. Cristian Preda spune despre mine că nu am citit cărţi. Eu nu spun acest lucru despre el, este decanul unei facultăţi, dar nu am nicio ezitare să spun că a citit cărţi, dar nu le-a înţeles sau le uită când e vorba”, a completat Boureanu.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
