Donaris 930 x 122

cristian soare

PRIMARUL PENDIUC RISCĂ IAR SUSPENDAREA

Prefectul Cristian Soare ar putea intra în istorie ca fiind omul care a încheiat formal carierele politice şi administrative ale celor mai influenţi lideri din Argeş de după anul 1990.

Citiți și: Exclusiv. Moarte înfiorătoare a unui cadru medical din Pitești, acum!

Astfel, în primul său mandat de prefect Soare a fost cel care a emis ordinul de încetare a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean al lui Constantin Nicolescu pentru conflict de interese. Acum Nicolescu se află în puşcărie, fiind condamnat în dosarul școlilor reabilitate cu bani europeni.

Pe de altă parte, pe 24 martie în Bucureşti va avea loc şi procesul în care este judecată și posibilitatea ca Tudor Pendiuc, cercetat în dosarul „Publitrans”, să poată emite dispoziţii şi să iniţieze hotărâri de Consiliu Local. În prezent primarul Piteștiului nu poate face acest lucru şi nici nu poate intra în Primărie, deoarece ar risca să se întâlnească acolo cu martori din procesul său. Există astfel posibilitatea ca Pendiuc să fie din nou suspendat.

Citiți și: Pitești. Accident grav, cu 2 mașini! Un copil a fost rănit

Cristian Soare este obligat de lege ca în cazul unei hotărâri în acest sens a instanţei să emită un ordin prin care să suspende mandatul primarului. Rămâne de văzut cu ce rezultat se va solda procesul din 24 martie.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90