- Publicat de: ePitești
- 27-03-2016, ora 14:41
- Muzică
UN DUO FORMIDABIL ÎN PITEȘTI (VIDEO)
Joi, 31 martie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, sunteți invitații Filarmonicii Pitești la un concert cameral susţinut de Duo Cello Jaya (violonceliștii Ella Bokor şi Mircea Marian). Celor doi li se vor alătura actriţa Ioana Flora, care va recita poezie din propriile sale creaţii, şi soprana Veronica Anuşca. În program, lucrări de J. P. Barrière, S. Lee, J. B. Gross, J. Offenbach, C. Saint-Saëns, D. Poper şi Diana Gheorghiu.
Citiți și: Șocant la Pitești! O elevă de clasa a VIII-a și-a rupt ambele mâini din cauza unei provocări TikTokRecitalul de la Filarmonica Piteşti face parte din turneul naţional care are loc în perioada 20 martie – 4 aprilie 2016 și care mai include orașele Sibiu, Craiova, Târgu-Mureş, Sinaia, Braşov şi Bucureşti.
Citiți și: Imagini cum rar vezi! S-a întâmplat ceva de neegalat în PiteștiFondat în anul 2008, Duo Cello Jaya se remarcă grație înaltului său nivel de performanţă şi profesionalism şi repertoriului abordat. Pe lângă lucrări consacrate, Duo Cello Jaya abordează şi genuri de muzică prin accente nonconformiste. Absolvenţi ai Universității Naționale de Muzică Bucureşti, la clasa profesorului Marin Cazacu, Ella Bokor şi Mircea Marian au un palmares bogat, dobândit în concerte camerale și simfonice sau festivaluri. Au interpretat în muzee, biblioteci naţionale, ambasade, precum şi în sala mică a Ateneului Român. De asemenea, au imprimat la Radiodifuziunea Română două concerte semnate de Vivaldi și, respectiv, Händel. (Sursă foto 2: Filarmonica Pitești)