930 x122 grota rece

Lalelelor

PENDIUC, DECIZIE DIN „BÂRLOG” PENTRU SIMFONIA LALELELOR

Parcă mai întărâtat ca niciodată să candideze și să câștige un nou mandat de primar (nici vorbă de demisie de onoare!), Tudor Pendiuc vrea să facă din ediția din acest an, a 39-a, a Simfoniei Lalelelor un eveniment brici.

Citiți și: Pitești. Și-a lăsat mașina în parcare și nu a mai găsit-o! Un copil s-a gândit la o „glumă”

De pildă, la recomandarea primarului judecat pentru fapte de corupție în dosarul „Publitrans” instrumentat de DNA, la ediția 2016 a Simfoniei la tradiționala „Paradă a florilor” vor defila nu unul, nu două, ci nu mai puțin de trei care alegorice. Mai multe ca oricând! În plus, Pendiuc, din „bârlogul” său de la Casa Cărții, face un apel către piteșteni să ajute cu muncă fizică la realizarea a două dintre carele alegorice. Un al treilea va fi făcut de elevi de la școli din municipiu. La realizarea lor vor ajuta şi voluntari din Olanda, țara lalelelor.

Cele trei care alegorice (formate din aranjamente complexe de flori și copii) vor participa la parada care va deschide Simfonia Lalelelor, paradă care va avea loc pe traseul Piaţa Primăriei Piteşti – Casa Cărţii. Amintim că ediția 2016 a Simfoniei Lalelelor se va desfășura în weekend-ul 22-24 aprilie.

Citiți și: Este haos pe Drumul Expres! Sute de mașini blocate în trafic, acum!

 

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90