930X122 MAIA

Mitizarea lui Mircea Andrei

mihai_paul_codunas

Pana sa „descalece” anul trecut in Arges, pe Mircea Andrei il stiam exclusiv de la televizor. Era unul dintre comunicatorii Partidului Democrat-Liberal, cu aparitii constante si dese in talk-show-urile politice. L-am retinut mai abitir dupa ce s-a zis despre el ca ar fi amenintat-o pe Dana Grecu, de la Antena 3. Altfel, n-am avut motive sa-l consider un politician de tinut minte. Nici prea stralucitor, nici prea sters, nici prea bun, nici prea rau.

Venirea lui in Arges se dovedeste a fi productiva pentru CV-ul sau de politician. Daca la Bucuresti era doar un purtator de mesaj al PDL, printre multi altii, aici a devenit o adevarata vedeta. Mai ales de cand cu retinerea si arestarea lui Constantin Nicolescu, s-a transformat in prim-solist pe scena politica argeseana. Nu este doar „meritul” lui. De fapt, noul statut de star pe care il are i se datoreaza in mica masura. Altii l-au ridicat pe piedestal.

Despre Mircea Andrei se spun si se scriu multe. Prea multe. O parte a presei si adversarii lui politici, in special pesedistii, l-au descris si il descriu, in continuare, ca pe un fel de geniu al raului. Ca omul este cinic si foarte interesat sa castige puterea in Arges, n-am nicio indoiala. De aici, insa, si pana la a-l infatisa lumii ca pe un soi de Mefistofel este cale lunga. La nici un an de la venirea sa in judet, are deja aura de legenda. Mai ca l-au mitizat.

Se vorbeste ca ameninta in stanga si in dreapta, iar unii s-au grabit sa-l numeasca „senatorul-catuse”. Poate ca expresia este buna de titlu de ziar, dar cat adevar contine? A-i pune in carca lui Mircea Andrei arestarea lui Constantin Nicolescu inseamna a-l hiperboliza pe „micul” senator de Dambovita si a-l crede cu mult, cu mult mai puternic si mai influent decat este in realitate. Totusi, sa fim seriosi, Andrei nu e dracul pe pamant.

Lui ii convine ca i s-a creat imaginea de mare scula pe bascula. Este exact genul de om caruia ii place ca in jurul numelui sau sa se teasa povesti si legende. Ii cresc cota. I-au crescut-o deja. Sunt destui naivi si destui prosti care privesc la el ca la un jupan al Argesului. Ba chiar sunt indivizi carora le tremura budigaii in fata senatorului. Ii bat la usa cu plecaciuni si cu teama.

Mircea Andrei profita la maxim de pe urma „renumelui” pe care i l-au construit altii. Ii este mult mai simplu sa racoleze primari de la PSD, de pilda, sau sa provoace deruta printre pesedistii ramasi, cel putin deocamdata, fara liderul lor de necontestat, din postura de „satana” care taie, spanzura si, fara scrupule si remuscari, isi baga in arest adversarii. Un simplu parlamentar de provincie a devenit, din cauza ignorantei si a paranoiei unora, un buric al pamantului. Cu putina luciditate, orice om de bun simt pricepe ca puterea lui Andrei este limitata, iar in niciun caz absoluta.

mihaipaulcodunas@yahoo.com

555×222 grota rece
New Profesional Consult 570×90