- Publicat de: ePitești
- 5-05-2016, ora 11:25
- Administrativ
NOI, DAR SCUMPE! CÂT NE COSTĂ SCĂRILE DE LA PIAȚA SMÂRDAN
După cum v-am informat la timpul respectiv, în luna octombrie a anului trecut au început lucrările de reabilitare a scărilor de la piaţa Smârdan, investiţie finanţată cu bani din bugetul local. Treptele urcă dinspre strada Fraţii Goleşti, din zona Gării, către cartierele Craiovei şi Exerciţiu.
Citiți și: Pitești. Tragedie la Spitalul de Pediatrie: A murit Maria MocanuPotrivit conducerii Primăriei, lucrările vor fi gata luna viitoare, la o dată neprecizată. Ca de obicei în Pitești, și în acest caz termenul inițial de finalizare a șantierului (sfârșitul lunii aprilie 2016) nu a fost respectat.
Lucrările presupun o schimbare radicală faţă de felul în care arătau scările, foarte degradate, se laudă mai marii din instituția condusă „beton” și bicefal de primarul Pendiuc și viceprimarul Ionică. Printre altele, lăţimea părţii pietonale va fi redusă de la 4 la 2 metri. Lângă piaţă vor fi montate bănci, iar pe platoul de lângă blocuri – un foişor pentru şah şi odihnă, asemănător celor din Grădina Publică (fostul Parc 1907). Investiția constă și în reamenajarea spațiilor verzi din zonă. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la nu mai puțin de 1.300.000 de lei! Constructor este firma Selca.
Citiți și: Pitești. Incredibil: Alt accident grav, în Centru, acum!