Donaris 930 x 122

auchan

FURT ÎN HIPERMARKET

Doi tineri sunt cercetați pentru furt într-un dosar penal instrumentat de polițiștii de investigaţii criminale de la Secţia 2 din Piteşti. Cei doi sunt acuzați că la sfârșitul anului trecut, mai exact pe 2 decembrie 2015, ar fi furat un telefon mobil dintr-un magazin din hipermarketul Auchan Găvana. Suspecții sunt ambii din București. Unul dintre ei este minor (are 16 ani), iar celălalt, Laurenţiu Ionuţ A., are 21 de ani.

Citiți și: Ți-ai făcut cumpărături de Paște? Lista cu programul celor mai importante magazine

Dosarul a fost soluţionat de polițiști şi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de încheiere a urmăririi penale.

Un alt furt de telefoane mobile este anchetat de polițiștii de investigaţii criminale de la Secţia 1 din Piteşti. După o lungă perioadă de timp, Poliția a identificat doi tineri acuzați că ar fi furat două telefoane mobile, în valoare de circa 3.000 de lei. S-a întâmplat pe 6 mai 2013, în centrul Piteștiului. Cei doi ar fi sustras telefoanele din buzunarele unor trecători, profitând de neatenția acestora. Suspecții, Marian Cosmin M., în vârstă de 18 ani, și George T., de 22 de ani, sunt din comuna argeșeană Merişani.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

În ambele cazuri telefoanele furate au fost recuperate de Poliție și înapoiate părților vătămate. Legea prevede pentru furt o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau doar amendă. (Foto Arhivă: bzv.ro)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3