NOR CURIER 930X122

beethoven

ASTĂZI: DIN NEW YORK, ÎN PITEȘTI

Diseară, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Filarmonica Piteşti va organiza primul recital extraordinar al lunii.

Citiți și: Exclusiv: Zara și-a făcut bagajele! Centrul Piteștiului rămâne mai pustiu

Recitalul va fi susţinut de celebrul pianist român Matei Varga (foto), stabilit în Statele Unite ale Americii. În program: Ludwig van Beethoven – Sonata nr. 30 pentru pian în Mi major, Sonata nr. 31 pentru pian în La bemol major şi Sonata nr. 32 pentru pian în do minor.

Unul dintre cei mai importanţi pianişti ai generaţiei sale, Matei Varga a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. După debutul de la Carnegie Hall, s-a stabilit în New York, acolo unde şi-a desăvârşit pregătirea muzicală. A susţinut numeroase recitaluri, concerte camerale şi concerte simfonice în întreaga lume, în orașe ca Paris, Barcelona și Tokyo. Este laureat al concursului Internaţional „George Enescu” şi al altor concursuri din New York, Porto, sau Barcelona. În ţară a concertat, ca solist, cu Filarmonica „George Enescu” şi Orchestra Naţională Radio Bucureşti.

Citiți și: Pitești. Veste excepțională! Toată lumea se va bucura

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90