Europarlamentarul PDL Monica Macovei crede că preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, nu are cum să conteste la CEDO decizia ÎCCJ care l-a declarat colaborator al Securităţii. Macovei spune însă şi că PDL trebuie să-l sancţioneze pe turnătorul Sorin Buta.
„Aşa stând lucrurile şi decizia fiind finală, Voiculescu ar trebui să rămână fără niciun sprijin politic pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului (e ruşinos să rămâna acolo) şi să dispară din orice construcţie politică, dacă mai există vreo rămăşiţă de principiu sau de onestitate în curtea lui Antonescu”, a scris Macovei pe blogul personal.
Europarlamentara PDL se uită şi spre propriul partid şi, dacă până acum nimeni nu îl băga în seamă pe primul parlamentar turnător la Securitate, deputatul PDL de Câmpulung, iată că scandalul cu Voiculescu îl face vedetă. „Dar şi Sorin Buta, care în ianuarie 2011 a primit decizia de colaborare cu Securitatea din partea ÎCCJ, ar trebui sancţionat de PDL. Ca să fim consecvenţi, responsabili şi credibili”, atrăgea atenţia Macovei. .
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)




