Kaia 930 x 120

parlament-vot2

Profesorii inlantuiti de PDL: Nu mai fac greve in perioada examenelor

Plenul Senatului a adoptat miercuri un proiect de lege iniţiat de PDL prin care cadrele didactice nu vor mai putea face grevă în perioada bacalaureatului şi a evaluării naţionale din ultima clasă de gimnaziu.

Proiectul, iniţiat de grupul senatorilor PDL, prevedea în prima sa formă ca greva profesorilor să fie posibilă numai cu condiţia asigurării a cel puţin o treime din activitatea didactică, însă acesta a primit un raport de respingere din partea comisiei sesizate pe fond. La solicitarea plenului, proiectul a fost reîntors în comisie pentru un raport suplimentar, senatorul PDL Mihail Hărdău, membru în comisia de învăţământ, a propus un amendament prin care personalul didactic va putea declara grevă cu condiţia de a asigura desfăşurarea continuă a proceselor de evaluare naţională din ultima clasă de gimnaziu, respectiv a examenului de bacalaureat.

Proiectul a fost adoptat de Senat cu 43 de voturi „pentru” şi 37 „împotrivă”, în calitate de primă Cameră sesizată. Senatorii PSD şi PNL s-au opus adoptării, motivând că reprezentanţii puterii încearcă să îngrădească profesorilor dreptul la grevă, nefiind un proiect pentru protejarea elevilor, aşa cum s-a încercat să fie justificat.

555×222 grota rece
570×90 MAIA