New Profesional Consult 930 x 122

operatii

LA DOAR 2 LUNI, ARE NEVOIE DE 4 OPERAȚII

Paula Michiu, un bebeluş de numai 2 luni, s-a născut cu o malformaţie la guriţă şi este nevoită să mănânce prin gavaj, sub atenta supraveghere a asistenţilor medicali. Pentru a fi un copil normal, fetiţa trebuie să fie supusă la 4 intervenţii chirurgicale pentru reconstrucţia guriţei şi a palatului, operaţii care costă în total 6.000 de euro.

Citiți și: Criză de oxigen în spitale – Ministerul Sănătăţii a cerut unităţilor sanitare să amâne operaţii

Din cauza vârstei mult prea fragede şi a tipologiei malformaţiei, Paula a fost plimbată prin foarte multe spitale, medicii recomandând într-un final transferul ei în străinătate, însă costurile intervenţiilor erau cu mult peste posibilităţile familiei. La recomandarea Asociaţiei “Salvează o inimă”, fetiţa va fi operată în Timişoara, la Centrul de Excelenţă pentru Chirurgia Malformaţiilor Feţei din Europa Centrală şi de Est. În trecut, doctorul Emil Urtilă a operat cu succes mai mulţi copii pentru care organizaţia a iniţiat campanii de strângeri de fonduri.

“Este un sentiment dureros să ştii că la o vârstă atât de mică un copil e nevoit să facă faţă unor obstacole atât de mari. Dincolo de aparenţe, Paula este un copil vesel, jucăuş şi dornic să cunoască lumea. La ora actuală, pe lângă aspectul estetic, fetiţa nu poate mânca normal, fiind hrănită prin gavaj de către asistentele medicale.”, declară Gabriela Ceobanu, psihologul Asociaţiei “Salvează o inimă”.

Citiți și: A TRECUT PRIN 3 OPERAȚII! A FOST MUTAT DE LA TERAPIE INTENSIVĂ!

Şi tu îi poţi reda zâmbetul Paulei trimiţând un simplu SMS de 2 euro la numărul 8832 cu textul “Paula” sau donând online (prin card sau Paypal) pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/paula-michiu/. Donaţii pot fi făcute, de asemenea, în conturile bancare ale Asociaţiei “Salvează o inimă”:

RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei)

RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în euro)

RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Asociația “Salvează o inimă”, înființată la sfârșitul anului 2012, a reușit să salveze până în prezent peste 100 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație s-au alăturat mai bine de 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, pe platforma online înregistrându-se donații de peste 780.000 de euro. (Foto Arhivă: evz.ro)

New Profesional Consult-555×222
570×90 senatori-01 psd