Cortegiul funerar cu sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a României a ajuns la noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeş, acolo unde mii de oameni s-au adunat să aducă un ultim omagiu.
Slujba religioasă este oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon – Arhiepiscopul Târgoviștei și de ÎPS Iosif – mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.
Mai mulţi militari din Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul” străjuiesc sicriul așezat pe catafalc. După slujba religioasă, trupul neînsufleţit va fi înhumat în pronaosul Catedralei Arhiepiscopale și Regale în cadrul unei ceremonii private, au anunţat membrii Familiei Regale. (Video și foto: Mihai Neacșu)






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)







