Nicolescu a multumit si instantelor de judecata pentru ca i-au permis sa se apere in stare de libertate si a precizat ca, desi unele greseli pot aparea in unele acte, acestea nu au fost voite, mai ales in contextul in care a colaborat cu mai multe persoane si institutii in toate proiectele verificate.
„Nu pot răspunde la nicio întrebare legată de dosare, nici nu pot, nici nu ştiu ce să va spun din acest punct de vedere. Tot ce pot spune este că voi încerca să răspund la toate acuzaţiile în context cu legea şi am convingerea că am respectat toate procedurile legale privind exercitarea atribuţiilor de preşedinte al CJ Argeş.
Este posibil să existe unele omisiuni şi greşeli în unele acte, dar nu am lucrat singur în acest judeţ, ci în colaborare cu toate consiliile locale şi cu toţi colegii care au contribuit la aceste lucrări. Mulţumesc Justiţiei pentru faptul că mi-a dat posibilitatea să mă apăr în libertate. Decizia Curţii de Apel nu a fost bazată pe situaţia mea de sănătate, ci pe argumente juridice. Voi respecta restricţiile care mi s-au pus legate de perioada de cercetare până la definitivarea dosarelor, de aceea nu îmi voi putea desfăşura activitatea într-un ritm ca cel de dinainte de a se petrece aceste evenimente”, a precizat Nicolescu.





