263×587-2 Grota Rece

Asa vede Boc competenta: plafoneaza salariile profesorilor!

iani_popa

Decizia coaliţiei de guvernare de a plafona salariile personalului didactic a stârnit nemulţumiri ample în rândurile liberalilor argeşeni, aceştia subliniind că intenţia Guvernului reprezintă o ilegalitate, o încălcare gravă a drepturilor pe care profesorii le-au câştigat în instanţă.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Nerecunoaşterea reîncadrărilor pe posturi potrivit Legii 221/2008 şi a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri irevocabile înseamnă, de fapt, în opinia acestora, nerespectarea rolului pe care îl are un cadru didactic în educaţie. Liberalii au arătat că în acest moment există 7.000 de hotărâri judecătoreşti irevocabile pentru reîncadrare potrivit Legii 221/2008 şi peste 50.000 de procese pe rol.

„Premierul Boc spune că nu sunt bani! În 2008 când premierul Tăriceanu spunea că vine criza, acelaşi Boc afirma că nu există voinţă politică, că bani ar fi. De atunci Boc a tot scăzut veniturile profesorilor… Acum spune că nu sunt bani pentru profesori. Adevărul este că întreaga situaţie economică şi socială la care s-a ajuns în prezent nu este altceva decât rezultatul politicilor dezastruoase promovate de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc!”, a arătat Ion Popa, preşedintele PNL Argeş.

Liderul liberal a mai arătat că decizia de a implementa măsura plafonării salariilor profesorilor prin asumarea răspunderii guvernamentale ne arată din nou că Emil Boc acţionează în dispreţul românilor şi al democraţiei, ignorând o instituţie atât de importantă pentru procesul democratic, precum Parlamentul. „Cel mai periculos mi se pare faptul că sunt pe cale să creeze un precedent periculos prin căutarea intenţionata a unei formule legislative care să anuleze expres deciziile judecătorilor!” a încheiat Ion Popa, preşedintele PNL Argeş. Boc îşi va angaja din nou răspunderea în parlament pe acest proiect legislativ. USL a anunţat că va sesiza CSM şi vor depune plângere penală împotriva premierului şi preşedintelui dacă legea va fi adoptată şi îşi va face efectele.

570 X 90 CAPRA 3
263 x 587 eurial