930X122 MAIA

profesor_elev

Profesorii vor fi platiti retroactiv

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea Legii 221/2008.

 

Legea se refera la creşterile salariale în Educaţie, cadrele didactice având astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.

 

„Ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 şi nr.1/2009, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009″, potrivit deciziei luate ieri.

Decizia este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că sentinţele judecătoreşti „sunt neunitare” la nivelul României, precizând că acest lucru l-a spus procurorul general, care a formulat un recurs în interesul legii.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3