hevy 263x587px

Indigestia de Paşte – cum o previi şi cum o tratezi

masa_de_paste

Cu atâtea bunătăţi pe masa de Paşte, e aproape imposibil să nu faci excese. Află cum să previi indigestia fără să te abţii de la mâncare şi cum să o tratezi dacă s-a instalat deja.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Cum se previne indigestia

 

Mănâncă din toate, dar câte puţin şi des. În loc să iei trei mese foarte bogate, ia cinci mese sau chiar mai multe, dar mai mici. De exemplu, meniul unei mese tradiţionale de Paşte, se poate împărţi pe parcursul unei zile: la micul dejun mănânci oua şi drob, la prânz mănânci friptură miel, iar seara salată. Între mese, poţi gusta din cozonac şi pască.

Evita combinaţiile greu de digerat. Ideal ar fi ca la o masă să mănânci un singur tip de aliment. De exemplu, la friptură nu ar trebui să mănânci pâine şi nici garnitură de orez sau cartofi. În general, carnea nu se combină cu cereale sau cartofi, ci doar cu legume. Iar cozonacul nu se mănâncă imediat după masă, ci la 1-2 ore după.

După masă nu te aşeza în pat, ci profită de vremea frumoasă ca să faci o plimbare.

Evită alimentele foarte grase, foarte condimentate, alcoolul, cofeina, sucurile carbogazoase şi fumatul. Toate pot provoca indigestie.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 555 x222

Ca să nu ai probleme, ia în timpul mesei sau imediat dupa ea, un supliment cu enzime digestive:

• Dygenzim Forte + Bil Plus, 11 lei

• Panzcebil, 7 lei

• Mezym Forte, 13 lei

Cum să tratezi indigestia

Dacă deja te-ai ales cu o indigestie, cel mai eficient tratament este repaosul alimentar. Dă-i o pauză sistemului digestiv ca să-şi poata reveni după excese.

Între timp, poţi lua diverse medicamente, în funcţie de simptome.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

• Pentru balonare: Cărbune medicinal, 9 lei, Espumisan, 19 lei

• Pentru arsuri gastrice: Rennie, 12 lei, Dicarbocalm, 8 lei

• Pentru crampe: No Spa, 12 lei

• Pentru greaţă: Emetostop, 4 lei

Sursa: unica.ro

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult 263×587