Pentru că, până acum, a tot amânat revenirea la conducerea Consiliului Judeţean, se zvoneşte că liderul PSD Constantin Nicolescu ia în calcul să nu se mai aşeze deloc pe scaunul de preşedinte al instituţiei, cu toate că mandatul său încă nu s-a încheiat.
Oficial, Nicolescu a fost ţinut în loc de starea sensibilă pe care a acuzat-o din punct de vedere medical, dar şi de interdicţia care i s-a prelungit până în prezent de două ori, de a se revedea cu anumite persoane de la nivelul CJ. Surse apropiate susţin însă că social-democratul se teme să se expună din nou public, din cauza problemelor pe care le are cu justiţia.
Miercuri, de exemplu, ar trebui să-i expire ultima interdicţie, dar la fel de bine sunt şanse ca aceasta să i se prelungească pentru încă o lună, cel puţin. În aceste condiţii, Nicolescu preferă, se pare, să se dedice numai activităţii politice, şedinţelor şi întâlnirilor cu primarii PSD, în vederea organizării unei strategii cât mai bune pentru localele de la anul. Dacă pentru domnia-sa îşi mai pregăteşte vreo candidatură la şefia CJ, este mai mult o întrebare retorică, pentru că tot apropiaţii susţin că nici nu se pune problema.





