Donaris 930 x 122

accident

ACCIDENT. A FOST TRIMISĂ DESCARCERAREA

Accident. A fost trimisă Descarcerarea. Un echipaj cu o autospecială de descarcerare a fost trimis la un accident rutier care s-a produs în această dimineață, în jurul orei 5, pe raza comunei argeșene Cotmeana, pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, pe sensul de mers către Vâlcea.

Citiți și: Pitești. Accident deosebit de grav, în Trivale! Un motociclist este implicat!

Șoferul unei furgonete Citroen Berlingo a pierdut controlul asupra volanului, mașina intrând într-un parapet. În furgonetă se aflau două persoane, ambele din București (șoferul, în vârstă de 48 de ani, și fiul său, de 25 de ani).

Din fericire, nu a fost nevoie de intervenția Descarcerării și nici a echipajului de Ambulanță trimis la fața locului. Cei doi nu au fost răniți.

Citiți și: Pitești. Impact ,,incorect”: Un Audi a fost făcut ,,franjuri” de un autobuz

Oficial, potrivit autorităților, accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed ca urmare a ploilor căzute în ultimele ore. Conducătorul auto susține, însă, că s-ar fi speriat de un TIR care venea din sens opus.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3