New Profesional Consult 930 x 122

politia_rutiera

100 de politisti vor fi dati afara in Arges

Prefectul Gheorghe Davidescu va participa, vineri şi sâmbătă, la o şedinţă convocată ministrului MAI, Traian Igaş, la Oradea, la care va participa şi inspectorul general chestor Liviu Popa, care va prezenta strategia de restructurare a Poliţiei Române.

Aproximativ 10.000 de angajaţi ai MAI vor fi disponibilzaţi, dar nu din personalul operativ, ci din cel auxiliar şi TESA, pe baza unor criterii de competenţă, susţine prefectul Gheorghe Davidescu. Prefectul afirmă că cifra anunţată de MAI a rezultat din diferenţa dintre media de poliţişti din ţara noastră şi cea din Uniunea Europeană. În România media de poliţişti la mia de locuitori depăşeşte media din UE. La noi sunt între 5 şi 6 poliţişti la mia de locuitori, în UE este de 4 poliţişti.

Prefectul a lăudat şi pregătirea poliţiştilor argeşeni: „Argeşul are cel mai mare număr de studenţi la Academia de Poliţie, iar anul trecut şefa de promoţie a fost o argeşeancă. Cred că stăm foarte bine la nivel de competenţă. În Argeş, 1% din poliţişti vor fi disponibilizaţi, adică aproximativ 100 de poliţişti”, a afirmat prefectul.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti
New Profesional Consult 570×90