263×587 MAIA

Pitești. Alarmă maximă în Nord! Forțe impresionante la fața locului

Pitești. Alarmă maximă în Nord! Forțe impresionante la fața locului

Pitești. Alarmă maximă în Nord! Forțe impresionante la fața locului

Mobilizare de urgență în această seară, în cartierul Nord din Pitești, după ce autoritățile au fost sesizate în legătură cu o persoană care ar fi avut nevoie de ajutor.

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

Mai multe echipaje au fost trimise la blocul L6 pe Bd. Nicolae Bălcescu, unde situația a impus intervenția salvatorilor.

Sesizare privind o persoană aflată la etajul 8

Potrivit informațiilor obținute de ePitești.ro, apelul ar fi vizat o persoană aflată la etajul al optulea al imobilului. Cei care au solicitat sprijinul autorităților au semnalat că aceasta s-ar afla într-o situație care necesita ajutor de specialitate.

În urma sesizării, la fața locului au ajuns pompierii, cu o autospecială, precum și un echipaj SMURD.

SMURD a acordat îngrijiri medicale

Intervenția echipajului medical a avut ca scop acordarea de îngrijiri unei persoane care se afla într-o stare de agitație.

Salvatorii au evaluat situația la fața locului și au intervenit pentru a-i acorda asistența medicală necesară.

Deocamdată, nu sunt cunoscute alte detalii privind împrejurările în care s-a produs incidentul.

930 x122 grota rece
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Pitești. Alarmă maximă în Nord! Forțe impresionante la fața locului

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587 grota rece
Descarcă acum aplicația oficială ePitesti.ro
Descarcă de pe Google Play Descarcă de pe App Store