New Profesional Consult 930 x 122

c.a.r

UPDATE: PERCHEZIȚII LA C.A.R.-URI

UPDATE: În urma percheziţiilor, polițiștii au confiscat, în vederea instituirii de măsuri asiguratorii, peste 100.000 de lei susceptibili a proveni din activități infracționale şi au ridicat pentru continuarea cercetărilor documente cu valoare probatorie.

Citiți și: Toate informațiile despre traficul pe autostrăzi și drumuri naționale!

28 de persoane au fost duse la sediul Poliției Municipiului Pitești pentru audieri.

Dintre acestea, 13 au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citiți și: Pitești. Revoltător! Un tânăr și-a bătut joc de un bărbat fără adăpost

La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş fac 9 percheziţii domiciliare în județele Argeş și Mehedinți, la locuințele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale și instituții nebancare. Cele mai multe (8) se desfășoară în Argeș (în municipiile Pitești și Câmpulung Muscel).

Perchezițiile au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, într-un dosar penal de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la infracțiunea de înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosire a instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada iunie – octombrie 2017, cei vizați ar fi obținut în mod fraudulos sume de bani cu titlu de împrumut de la 6 instituții financiare nebancare de tip C.A.R. (case de ajutor reciproc) din Argeș și Mehedinți, pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit.

Potrivit Biroului de Presă al Poliției argeșene, prejudiciul depășește 150.000 de lei.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române, iar la ea participă și polițiști de investigare a criminalității economice și luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cele două județe. (Foto: descriptiv)

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90