Donaris 930 x 122

DNA a trimis în judecată un fost primar din Argeș! Dosarul vizează un furt din bani europeni!

DNA Pitești a trimis în judecată un fost primar din Argeș. Procurorii anticorupție au înaintat dosarul Judecătoriei Curtea de Argeș.

Este vorba de Vasile Nică, primar al comunei Valea Danului până la alegerile locale de anul trecut. În același dosar a fost trimisă în judecată și o altă persoană.

Printr-un comunicat de presă, DNA oferă detalii despre rechizitoriu. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție–Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Pleșa Gheorghe, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, și Nică Vasile, primar al comunei Valea Danului, județul Argeș, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt. La data de 1 iunie 2007, inculpatul Pleșa Gheorghe, instigat fiind de către coinculpatul Nica Vasile, în calitate de primar, a solicitat sprijin financiar de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Argeș pentru o suprafață de 465 ,46 de ha, declarând în mod nereal că este utilizatorul acelei suprafețe de teren. Ulterior, la data de 29 noiembrie 2007, pentru dovedirea dreptului de folosință, inculpatul Pleșa Gheorghe a depus la aceeași unitate un contract de arendare care atesta, în mod fictiv, că suprafața de pășune fusese arendată de la Consiliul Local Valea Danului. În realitate, contractul de arendare este nul de drept, în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local. La data de 30 noiembrie 2007, același inculpat a formulat declarații necorespunzătoare adevărului că este utilizatorul terenului pentru care a făcut cererea, obținând pe nedrept suma de 76.751, 81 de lei ce provine de la Fondul European de Garantare Agricolă (F.E.G.A.). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale–Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură-Centrul Județean Argeș s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 76.751, 81 de lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile.

În cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului penal asupra bunurilor, mobile și imobile, aparținând inculpaților Nica Vasile și Pleșa Gheorghe până la concurența sumei de 76.751, 81 de lei. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Curtea de Argeș”, se arată în comunicatul DNA.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3