New Profesional Consult 930 x 122

cedo

GUVERNUL, INTERPELAT LA CEDO ÎN CAUZA „DURLECI VERSUS ROMÂNIA”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a interpelat astăzi Guvernul țării noastre în cauza „Durleci versus România”. Florin Sorescu (foto), avocatul lui Doru și Vasile Durleci, cei doi inculpați achitați inițial, dar condamnați apoi la ani grei de pușcărie în dosarul triplei crime din Stoenești – Argeș, a cerut să se constate că ar fi fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil pentru cei doi.

Citiți și: Decizie istorică privind cuplurile de același sex în România!

„Pe plan intern am pierdut, în mod neverosimil, tot ce se poate pierde, inclusiv cererea de revizuire. La CEDO suntem în linie dreaptă, cererea fiind admisă în principiu. Deja pe site-ul CEDO apare cauza Durleci vs. România. Chiar acum Guvernul este interpelat pentru un punct de vedere”, declară pentru ePitești Florentin Sorescu, avocatul familiei Durleci.

Amintim că tripla crimă din Stoenești a avut loc în primăvara anului 2016. Laurenţia Durleci, o tânără în vârstă de 17 ani, tatăl ei, Filip Tinca (37 de ani) şi bunicul fetei, Paul Durleci (57 de ani), au fost înjunghiaţi mortal cu 48 de lovituri de cuţit.

Achitați pe fond, condamnați la apel

Vasile Durleci şi Dorel Durleci, achitaţi de prima instanţă (care l-a găsit vinovat doar pe Laurențiu Durleci, fostul concubin al fetei, fratele și respectiv fiul celor doi), au fost condamnaţi ulterior de Curtea de Apel Piteşti la 20 de ani şi 8 luni de închisoare pentru omor calificat, respectiv la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru complicitate la omor calificat.

Laurențiu Durleci a murit subit pe 29 decembrie 2017 la Spitalul Judeţean de Urgență din Pitești, acolo unde a fost transferat, în stare gravă, de la Spitalul Penitenciar Colibaşi.

În ceea ce-i privește pe cei doi, avocatul Florentin Sorescu explică pentru ePitești că „le-a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin schimbarea încadrării juridice fără a fi pusă în discuţia părţilor, neadministrarea unor probe esenţiale pentru stabilirea adevărului și lipsa unei motivări pertinente și credibile a hotărârii judecătorești de condamnare”.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3