La data de 15 mai 2025, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofițeri ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au descins în 32 de locații din București și județele Călărași, Ialomița, Argeș, Galați, Bacău și Cluj.
Acțiunea vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, suspectat de delapidare în formă continuată, complicitate la delapidare, fals în înscrisuri și tăinuire.
Potrivit anchetatorilor, gruparea a fost constituită în august 2022 și a acționat până în martie 2023, având ca obiectiv sustragerea unor cantități mari de îngrășăminte și pesticide din patrimoniul unei societăți comerciale.
Unul dintre membrii grupului, angajat al firmei păgubite, ar fi întocmit comenzi fictive folosind identitatea unor clienți reali, dar fără știința acestora.
Comenzile erau apoi validate intern, de compartimentul financiar-contabil.
După ridicarea produselor, transportatorii erau direcționați către alte firme cu profil agricol, unde marfa era descărcată și vândută cu aproximativ 50% sub valoarea pieței.
Operațiune-mamut în Argeș și alte 6 județe: Prejudiciu uriaș – peste 7,26 milioane de lei
Pentru a crea aparența unor tranzacții legale, beneficiarii întocmeau facturi fictive, cu informații false privind proveniența bunurilor.
Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la peste 7,26 milioane de lei.
La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost aduse pentru audieri 17 persoane.
Acțiunea a fost sprijinită de ofițeri din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate din București, Pitești, Bacău, Galați și Cluj-Napoca, precum și din serviciile județene din Călărași și Ialomița.
Intervenția s-a realizat cu sprijinul Jandarmeriei Române.
Foto principal: Descriptiv
Video: diicot.ro