263×587.jpg La COCOS

Tânăr de 16 ani din Argeș reținut de polițiști!

Tânăr reținut la Pitești după ce și-ar fi constrâns fosta concubină să urce într-o mașină

Tânăr de 16 ani din Argeș reținut de polițiști!

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au identificat și reținut un minor de 16 ani, din Ștefănești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Cercetările au fost desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Potrivit anchetatorilor, pe 30 august, adolescentul ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale un telefon mobil și aproximativ 140 de bidoane tip PET, goale.

Ar fi intrat prin efracție în alte două firme

Investigațiile polițiștilor au stabilit că, în cursul lunii septembrie, aceeași persoană ar fi pătruns, prin efracție, în incinta a două societăți comerciale din municipiul Pitești.

În aceste două cazuri, nu ar fi fost sustrase bunuri sau sume de bani.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procedurale, la 10 septembrie, polițiștii au dispus reținerea minorului pentru 24 de ore.

Urmează prezentarea la Parchet

Minorul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

Important: persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

Foto: descriptiv

Tânăr de 16 ani din Argeș reținut de polițiști!

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263 x 587 eurial