HerasMed (263 x 587 px)

Mihai Coteț: Soluție pentru turismul din Argeș

Mihai Coteț: Soluție pentru turismul din Argeș

În ședința Comisiei economice de ieri, s-au adoptat modificări importante privind Organizațiile de Management al Destinației (OMD), structuri esențiale pentru promovarea turismului.

930×122 CAPRA 5
555 X 222 CAPRA

Cea mai importantă schimbare vizează reducerea bugetului necesar pentru înființare, facilitând astfel crearea acestor organizații la nivel local, județean și regional.

Deși Argeșul are un potențial turistic uriaș, înființarea unui OMD a rămas doar la stadiul de discuție.

Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, a fost prezent la această importantă ședință. Iată ce a propus senatorul:

,,Astăzi (n.r. ieri), în ședința Comisiei economice, am dezbătut și am dat aviz pentru o serie întreagă de reglementări pentru înființarea și operaționalizarea Organizatiilor de Management al Destinației (OMD).

Cele mai importante dintre ele fac referire la scăderea bugetului care trebuie asigurat, la înființare:

– de la 30.000 la 10.000 de euro pentru OMD local;

– de la 100.000 la 30.000 de euro pentru OMD județean;

930×122 CAPRA 5
555 X 222 CAPRA

– de la 250.000 la 50.000 de euro pentru OMD regional.

Astfel, am mai eliminat un impediment invocat de către administrațiile județene și locale care nu au dat curs înființării unor astfel de organizații al căror rol este să gestioneze, într-un mod integrat și eficient, toate elementele care compun o destinație turistică, de la atracții, servicii, accesibilitate și până la marketing turistic.

turismul din Argeș

Cu toate eforturile depuse până în prezent, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a avizat înființarea a numai 22 de OMD-uri, dintre care 18 locale, 3 județene și una regională.

Noi, argeșenii, suntem direct interesați să ne promovăm turismul pentru că avem cu ce! Avem un adevărat diamant pe care, de 35 de ani, nu reușim să-l punem în valoare așa cum merită.

Mihai Coteț: Soluție pentru turismul din Argeș

La începutul lui 2023, la Consiliul Județean Argeș avea loc o întâlnire între oficialii ministerului Turismului, conducerea CJ Argeș, primari, antreprenori din turism și reprezentanți ai asociațiilor de turism.

Li s-a prezentat perspectiva înființării de OMD-uri și momentul important în care ne aflăm, căci România poate atrage, pe această zonă, aproape 100 de miliarde de euro, prin PNRR și fondurile de coeziune.

Eurial 930 x 122 eurial
HerasMed (555 x 222 px)

Au trecut doi ani și, din păcate, totul a rămas la nivel de discuție, deși cu toții au picat de acord cu privire la înființarea unui OMD județean.

În 2024, PNL a readus în atenție importanța înființării de OMD-uri, măcar al unuia local, în jurul localității Curtea de Argeș.

Către administrațiile locale și cea județeană s-a înaintat o petiție semnată de către toți reprezentanții din industria HoReCa interesați de dezvoltarea economică a zonei de nord-vest a județului Argeș.

Am lansat și propunerea unui OMD având în centru municipiul Câmpulung.

Au trecut alegerile, avem în față un nou mandat.

Cred că ne putem așeza cu toții la masă pentru a discuta pe bune despre înființarea unui OMD județean sau despre înființarea măcar a unui OMD local.

E momentul să trecem la treabă!”, este mesajul lui Mihai Coteț.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova
263×587 MAIA