Donaris 930 x 122

fără permis

DOSARE PENALE PENTRU TREI ŞOFERI DIN ARGEŞ

Zi cu trei ceasuri rele a fost ieri pentru tot atâţia şoferi a căror aventură pe drumurile din Argeş a luat sfârşit, după ce au fost traşi pe dreapta de poliţişti, verificaţi şi apoi acuzaţi de infracţiuni la regimul rutier.

Citiți și: Băutura fără alcool, din cauza căreia poți rămâne fără permis

Astfel, agenţi din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului l-au depistat pe Bogdan C., un tânăr de 21 de ani, din Hârsești, care conducea un autoturism pe raza localităţii Stolnici fără a deține permis de conducere. În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

În aceeaşi zi, poliţiştii de la Mioveni l-au prins pe Valentin C., de 21 de ani, din Bălilești, care, ca şi primul, conducea un autoturism fără a avea permis de conducere. Şi acesta s-a ales cu dosar penal.

Citiți și: Tupeu, nu glumă! Pentru a noua oară prins la volan fără permis!

În fine, la Bascov, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș l-au depistat Victor P., de 63 de ani, din Piteşti, care se deplasa cu un autoturism pe DN 7 în timp ce se afla sub influența alcoolului. Când a suflat în etilotest, aparatul a indicat 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, totodată fiind reținut permisul de conducere și eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

(Foto: Descriptiv)

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3