930×122 POSADA 5

elevi

Vești bune pentru elevi. O zi în plus de vacanță

Ministrul Educației a anunțat oficial că elevii ar putea avea o zi în plus la vacanța de iarnă.

Citiți și: Primăria Pitești trimite elevi în tabără internațională

Acesta a anunțat ce se va întâmpla cu ultima zi de școala din 2021, adică ziua de joi, 23 decembrie.

Astfel, Sorin Cîmpeanu a declarat că, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic. Adică, unitățile de învățământ vor decide singure dacă vor desfășura sau nu cursuri în ziua de 23.

Citiți și: Două școli din Argeș scapă de toaletele din fundul curții cu bani de la Guvern!

Dată fiind configurația acestui an școlar și provocările pe care acesta le-a adus pentru copii și cadre didactice, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic.

Astfel, fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activitățile de învățare să se poată organiza de manieră nonformală și informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie și care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanța de sărbători.”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

MOTIVUL DIN SPATELE DECIZIEI

De asemenea, acesta a precizat că, această decizie a fost luată ca atât elevii, cât și profesorii sau părinții, să aibă posibilitatea de a se pregăti mai ușor, și din timp, pentru Crăciun.

Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății.”

Reamintim că, ziua de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului este zi liberă.

Foto principal – descriptiv – Observator

555 X 222 CUMPANA 2

Comentarii

3 comentarii

  • Alina Constantin spune:

    Nu li se da o zi de vacanta in plus.
    Ziua de 23 decembrie era zi de vacanta in structura declarata in septembrie pentru acest an școlar.
    Pe 5 noiembrie, adica in ultima zi a vacantei date abuziv, acesta zi a fost furata din vacanta elevilor.
    Si acum se scalda lucrurile, ca sa se acopere adevarul.

  • Creștin spune:

    Bă, câmpeanule sorin, nu este vorba despre „Crăciun” este vorba despre NAȘTEREA DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS.
    Bă, câmpeanule sorin ești creștin ori ești de aceiași barricadă cu nenorociții ăia, cu sodomițili, malachițili, gomoriții și ce or mai fi acolo la Bruxelles !?
    România și românii neapărat trebuie să iasă din ue satanistă îndrăcită și sodomită
    Dacă ești creștin, dă dovadă de acest fapt și că ești român.

  • Petru spune:

    Ăsta e marionetă nu ministru !!!

570 X 90 POSADA 3